Roxana Bojariu: „Trebuie să regândim felul în care ne dezvoltăm orașele și localitățile, astfel încât să putem trăi în ele chiar și în condițiile schimbării climei”

Publicat: 24/06/2022, 00:02
Actualizat: 24/06/2022, 16:10

Roxana Bojariu, directorul Departamentului de Climatologie de la Administrația Națională de Meteorologie (ANM), a vorbit, la emisiunea GÂNDUL GREEN, despre necesitatea dezvoltării orașelor și localităților, astfel încât să putem trăi în ele în condițiile schimbării climei. Meteorologul a precizat că avem nevoie de soluții arhitectonice, scopul fiind de a aduce natura în oraș, nu de a încerca să evadăm din el.

„Aici trebuie să regândim felul în care ne dezvoltăm orașele și localitățile, în general, astfel încât să putem trăi în ele chiar și în condițiile schimbării climei, pentru că noi deja am produs schimbarea și chiar dacă lucrăm la aceste reduceri de emisii, noi nu vom putea să revenim la condițiile climatice de dinainte, asta e clar. Deci vor fi modificări, totul e să nu fie modificări mult prea mari, cărora să nu le facem față. Deci, oricum, va trebui să ne gândim că am modificat sistemul climatic și va trebui să regândim felul în care ne dezvoltăm.

În cazul orașelor, e clar că avem nevoie de mai mult spațiu verde, care să funcționeze inclusiv în sensul acestui ciclu al apei pe care îl întrerupem atât de brutal. Avem nevoie de soluții arhitectonice, care atunci când plouă foarte mult, să rețină o cantitate de apă – cantitate de apă care să poată fi, apoi, redată atmosferei, iarăși pentru a avea această  soluție naturală a ciclului apei, răcorind local atmosfera. Când sunt temperaturi ridicate, apa care se evaporă local, răcește, practic, aerul de acolo, lucrează ca un aparat de climatizare”, a afirmat Roxana Bojariu.

Roxana Bojariu a precizat că este extrem de important să ținem cont de materialele pe care le folosim în construcția clădirilor, pentru a împrospăta aerul din oraș și a combate poluarea.

„Cum construim? Ce materiale folosim la construit? Cum ne gândim să arate clădirile, înălțimea lor? Toate aceste lucruri, de exemplu, pot să aibă un impact asupra felului în care se dispersează poluanții emiși și în oraș. Dacă noi gândim căi prin care se poate face o împrospătare mai ușoară a aerului din oraș, lucrul acesta ne va ajuta la poluarea locală, să o combatem. Felul în care noi gândim cum să trăim într-un oraș în care să aducem natura, nu să evadăm din oraș atunci când vrem să mergem în natură.

Noi așa zicem acum – plec din oraș, plec în natură. Nu, trebuie să aducem natura în oraș, pentru că natura își are soluțiile ei, care vin ca un ansamblu coerent și nu dă greș niciodată atunci când își echilibrează toate aceste efecte, în așa fel încât să păstreze un mediu bun pentru noi, oamenii, dar și pentru ecosistemele care au ajuns să depindă de noi”, a precizat Roxana Bojariu.

Bianca Iliescu
Bianca Iliescu și-a început cariera jurnalistică în 2019, la Prima TV, unde a lucrat ca redactor de știri externe pentru jurnalul "Focus". Ulterior, mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Cum va fi vremea până la Crăciun? Meteorologii au anunțat ce temperaturi vom avea